Naufragiati dar nu pierduti

Doi tineri nerabdatori culeg consecintele urmarii unui sfat gresit si ajung prinsi pe o insula din Oceanul Arctic, inconjurati de munti de gheata si aisberguri. Ei se lupta pentru supravietuire impotriva tuturor riscurilor, invatand prin toate acestea ca exista un Dumnezeu al milei, ale carui intentii sunt de a-si cruta copiii. Experimenteaza dificultatile unei ierni polare insotindu-i pe cei doi intr-o calatorie atat de periculoasa in lumea morselor, a vulpilor si a ursilor polari. PRIMA PARTE Aici isi tine iarna nemiloasa curte; / Si, prin nemarginitele ei holuri / Furtunile se zbuciuma, cu armonii de urlete. / Aici, tiranica-i putere isi mesteca in dinti mania / De gheata, crivat si zapezi eterne / Aici isi faureste grindina si isi arata bucuria / Stiind ca stapaneste jumatate din pamant si vreme. Zapezi peste zapezi se-ngramadesc pana la cer /Si munti de gheata se inalta fiorosi si reci; / Nimic nu se arata celor ce pe mare pier\\r\\nDecat nori albi, cetosi, si inghetati pe veci. Anotimpurile lui Thomson Arhanghelsk „Cei care privesc harta Europei observa ca provincia Arhanghelsk ocupa o mare parte din Rusia europeana si ca tarmurile ei sunt scaldate de Marea Alba si de Oceanul Arctic (sau Inghetat), ale carui ape sunt inghetate din septembrie pana in iunie, formand astfel un hotar de gheata pentru o tara al carei climat este rece in cea mai mare parte a anului si inghetat in rest. Primavara nu este cunoscuta in aceste regiuni friguroase, unde iarna lunga si intunecata este urmata de o vara scurta si posomorata. Va puteti inchipui, deci, cat de saracacioase sunt recoltele si ca, daca nu ar fi animalele pe care le-a daruit Providenta ca pe o compensatie, locuitorii unui asemenea tinut ar muri de foame. Ei isi petrec scurta lor vara pescuind si aprovizionandu-se pentru iarna prin vanzarea blanurilor animalelor ucise la vanatoare, trafic care formeaza cea mai insemnata resursa a locuitorilor din regiunile inghetate de la Pol. Animalele care traiesc intr-un asemenea climat sunt acoperite cu blana bogata, care nu numai ca le protejeaza de frigul extrem, dar adauga foarte mult si la valoarea lor. Renul este comoara cea mai de pret a locuitorilor din aceste tinuturi si sursa majoritatii bunurilor lor. Atat de numeroase si importante sunt utilizarile acestui animal, incat sunt putini cei care nu le au; el inlocuieste de fapt calul, vaca si oaia. Inhamati la sanie, renii trec peste lacuri si rauri inghetate, urmandu-si calatoria zi si noapte, „pe cararile nevazute ale zapezilor”. Din laptele lor se face branza, carnea lor se mananca, iar pielea lor devine imbracaminte si asternut, chiar si acoperis pentru corturi…”