Pogoara-Te, Doamne!

Aceste pagini au fost scrise cu dubla convingere ca Dumnezeu Si-a intors fata de la oamenii Sai si ca nu este un lucru usor sa cauti fata Lui.

In mare masura, biserica de astazi nu este dispusa sa confrunte nici una din aceste doua realitati.

Insista, pe de o parte, asupra faptului ca Dumnezeu o binecuvinteaza si, ca sa dovedeasca lucrul acesta, citeaza tot felul de statistici sclipitoare. Dar statisticile nu pot masura climatul spiritual al bisericii. Biserica poate avea statistici impresionante si poate fi, in acelasi timp, total deficitara in privinta sfinteniei si a puterii spirituale. Din nefericire, biserica a folosit deseori statisticile ca sa-si arunce singura praf in ochi. Ea poate sa freamate de activitate si sa fie arhiplina cu membrii ei si, in acelasi timp, sa fie infiltrata si cucerita de gandirea si faptele lumii.

Trezirea adevarata nu poate veni atata timp cat biserica pretinde cu insistenta ca merge bine.

Apoi, mai este o alta problema. Uneori, biserica reuseste sa surprinda o licarire a starii disperate in care se afla. Dar care este reactia ei? De prea multe ori a crezut ca trezirea poate veni usor si repede. Insa pocainta implica o munca atenta si profunda. Ascunderea ei sub o spoiala inselatoare nu va aduce niciodata o lucrare extraordinara a lui Dumnezeu.

Rugaciunea lui Isaia exprima in intregime aceste doua lucruri. Rugaciunea lui: „Pogoara-Te, Doamne!” reflecta intelegerea sa asupra faptului ca Dumnezeu era departe si asupra nevoii unei pocainte profunde. Nadejdea mea este ca toti cei care vor citi aceasta carte vor prinde viziunea lui Isaia si se vor alatura rugaciunii lui.