Dar cu acesta ce va fi?

 Imagineaza-te stand la usa bisericii si dand, in mod simbolic, paine celor flamanzi. Oricine doreste poate sa vina si sa ia putin, indiferent cu ce se ocupa sau cu ce este impovarat. Tot felul de oameni, de diferite stari, vin si mananca. Nu sunt calificati pentru a intra? Vor trai ei impreuna in pace daca vor intra? Prima ta reactie va fi, poate, de a raspunde "da", considerand multimea adunata ca facand parte dintr-o partasie ce o uneste pe baza a ceea ce a primit. Dar stai putin! Ce spui de articolele voluminoase din mainile lor si de greutatile de pe umerii lor?

 Priveste din nou. Usa este ingusta. O Cruce o umbreste si in spatele ei se afla un mormant. Daca painea pe care o imparti vorbeste despre o viata daruita, aceste doua lucruri simbolizeaza altceva. Ele ne spun ca, intrand, nu este numai ceva de primit, ci este si ceva la care trebuie renuntat. "In trupul Lui a inlaturat vrajmasia dintre ei", facandu-i pe cei doi una (Efeseni 2:15).

 Exista in omul cazut ceva ce constituia o bariera reala in calea partasiei si acel lucru trebuia sa dispara. Indiferent care ne este nationalitatea sau culoarea sau denominatiunea crestina, noi trebuie sa murim, caci numai cei care au fost rastigniti impreuna cu Cristos, numai cei care au renuntat la ceva se gasesc acasa aici. Trasaturi naturale, rivalitati nationale, traditii de clasa, preferinte personale, toate lucrurile de care, instinctiv, ne tinem strans si incercam sa le aducem cu noi din vechea viata si randuiala, toate sunt excluse de Cruce. Omul nou al lui Dumnezeu este in intregime si numai nou. Intre acele limite se gaseste numai ceea ce este din Cristos si El trebuie sa fie "totul si in toti".